Rădăcina de lemn dulce – ajutorul împotriva hiperpigmentării

0 Shares
0
0
0

Hiperpigmentarea este cu siguranță una dintre cele mai frecvente probleme ale pielii. Fie că sunt pete cauzate de soare, cicatrici ale acneei sau orice altceva, aceste semne pot fi incredibil de greu de îndepărtat. Deși vitamina C este unul dintre ingredientele cele mai populare pentru a scăpa de ele, poate ar fi cazul să ne îndreptăm atenția și asupra rădăcinii de lemn dulce.

Acest ingredient care crește strălucirea este foarte des întâlnit în produsele utilizate în rutina K-beauty. Iar dacă vrei să îți faci o idee despre produsele care te-ar putea ajuta în acest sens, pe cosmetice-coreene.ro vei găsi tot ceea ce ai nevoie și probabil mult mai mult de atât.

Ce este rădăcina de lemn dulce?

Lemnul-dulce este o plantă din familia leguminoaselor, cunoscut încă de pe vremea egiptenilor. Gustul dulce al rădăcinilor se explică prin prezența unor cantități apreciabile de glucoză, fructoză şi zaharoză.

Fiind folosită în scopuri medicinale în Europa, Asia și Orientul Mijlociu, aceste practici au adus la lumină beneficiile pe care această plantă și rădăcinile sale le pot aduce pielii.

Rădăcina de lemn dulce oferă  cu siguranță rezultate vizibile atunci când vine vorba de estomparea și prevenirea petelor închise la culoare de pe piele. Similar cu ingredientul mai cunoscut alfa arbutin, rădăcina de lemn dulce acționează pentru a inhiba producerea unei enzime necesare pentru a produce pigment  în piele, încetinind în cele din urmă producția de melanină. De asemenea, conține o enzimă care încurajează dispersarea celulelor pigmentate, care ajută la estomparea petelor preexistente. În plus, rădăcina de lemn dulce este încă un alt membru al familiei antioxidanților și antiinflamatoarelor și, ca atare, ajută la eliminarea semnelor de deteriorare oxidativă și de stres de la nivelul pielii.

Cine poate să o folosească?

Când vine vorba de ea, rădăcina de lemn dulce poate fi pentru toată lumea. După cum am spus, petele reprezintă o preocupare extrem de comună în ceea ce privește îngrijirea pielii în rândul persoanelor de toate vârstele, iar dacă ești în căutare de o nouă cale de tratament pentru ele ar trebui să te orientezi către rădăcina de lemn dulce. În plus, proprietățile antiinflamatorii prezente ajută la reducerea roșeții și a altor semne de iritații pe piele. În general, rădăcina de lemn dulce este considerată sigură și pentru femeile însărcinate și care alăptează, ceea ce dovedește că este un produs natural fără efecte adverse, care acționează ușor pe piele. De asemenea, se crede despre această rădăcină că ajută la controlul producției de sebum, astfel încât dacă te confrunți și cu acnee și cu pete pigmentare, ai putea rezolva două afecțiuni cu un singur produs.

Interacționează cu alte ingrediente?

Unul dintre lucrurile minunate la rădăcina de lemn dulce este că nu intră în conflict cu alte ingrediente. Deoarece Vitamina C și niacinamida se știe că nu se înțeleg, rădăcina de lemn dulce este o alternativă ușor de utilizat împreună cu aceste tipuri de ingrediente puternice și chiar cu retinoli.

În concluzie,

Rădăcina de lemn dulce este un ingredient blând dar eficient în lupta împotriva petelor și a acneei, ușor de utilizat și sigur chiar și pentru femeile însărcinate. Astfel, este momentul să scapi de acele zone hiperpigmentate și să strălucești din nou!

0 Shares
You May Also Like